Pic pic pic...face ploaia in geam. De mică nu mi-a placut niciodată ploaia, mă întristam rapid de fiecare dată când era înnourat afară și începea să picure. Deseori mă închideam în cameră, mă bagam în pat si mă înveleam cu plapuma începând să plâng. Niciodată nu am știut de ce simt așa o decepție în suflet, așa o stare de înmormantare, ca și când cineva foarte drag a murit. Și stăteam așa în pat mult și bine, pană când oboseam și adormeam într-un final...Probabil mă mai trezea vre-un tunet, mă speria un fulger și stăteam singură, privind afară agitația și furtuna accea melancolică...Da, de aceea plangeam, probabil de aceea...Asta era când eram mică, acum doar privesc afară și mă întristez de peisajul înfiorător al mamei natură. Dar nu-mi mai este frică...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu