Whispers.

Stau pe stradă și ascult frunzele. Deși e toamnă și vântul suflă cu o putere extraordinară, totul nu mai pare ca înainte. Îmi amintesc când ieșeam de la școală cu un chef și o poftă de joacă înflăcărată și stăteam în fața școlii privind în sus cerul observând în același timp abundența de frunze colorate. Zâmbetul mi se ștergea cu fiecare frunză care zbura rpin fața mea și cu fiecare pas al prietenilor mei care se duceau acasă. Decepția din sufletul meu nu putea fi măsurată și in acele momente, eram foarte supărată pe toamnă. O uram așa cum urăsc și ploile. Dar așa era atunci, acum nu mai urăsc toamna. De fapt, mi-a salvat viața, mi-a arătat o altă față a vieții mele, o față mai plăcută. M-am regăsit pe mine, sau cel puțin, o parte din mine. Și cum m-am așezat pe bordură, am privit în jurul meu. În spatele meu un bloc cu 4 etaje, în fața mea la fel, iar în dreapta mea altul și 999 de copaci în jurul meu și o ploaie de frunze. Am închis ochii ca să le pot asculta povștile. Și erau așa de multe, dar atât de interesante încât le-am ascultat pe toate. Era o liniște deplină, sau cel puțin părea liniște pentru mine pentru că foșnetul frunzelor ar putea fi destul de deranjant pentru alții. Apoi, involuntar, m-am întins pe trotuar în ciuda prafului și a mizeriei. Dar m-am relaxat așa de bine, încât chiar nu mi-a mai păsat. Și dacă mă îmbolnăveam ce era?

Her dream.

Visul ei nu era ca al oricărei fete. Nu visa la băiatul perfect, nu visa să zboare, nu visa să fie cea mai frumoasă din liceu și nu visa să devină cunoscută în toată lumea. Visul ei era unic, simplu și totuși atât de puternic. Visul ei se zbătea între realitate și ficțiune. Un vis pe care îl păstra numai pentru ea, nu îl putea împărtăși nimănui. Credea atât de tare în el, în puterea lui și în împlinirea sa... Dar era așa de departe de împlinire, era atât de greu și deși fiecare persoană pe care o întâlnea, îi oferea ceva din visul ei, tot nu era de ajuns. Vroia să vadă așa pe toată lumea fără a cere ceva în schimb. Vroia, își dorea și visa. Cum stătea ea și privea Turnul Eiffel de pe acoperișul blocului unde locuia ea, se gândea oare, cât va mai dura până se realiza visul ei și dacă nu cumva va mai fi necesară încă o generație. Era atât de greu, fiecare cu problemele lui, cu supărările lui, dar continua să o facă. Atâta timp când ei erau fericiți și ea putea să zâmbească. Vremea era de partea ei, soarele îi zâmbea deasupra capului ei acoperit de o pălărioară de paie legat cu o fundă de catifea neagră, iar cerul era de o culoare miozotică nemaiîntâlnită. Și ea zâmbea și ochii ei străluceau mai ceva ca giuvaerele și visa, visa departe... Își dorea ca oamenii să zâmbească exact ca ea, să fie fericiți ca ea și ea ca ei. Știa că într-o zi se va împlini și că într-o zi toți vom zâmbi în același timp. Privea în jos, iar lumea atât de agitată și tensionată era prea oarbă pentru a o vedea. Și degeaba s-a ridicat ea în picioare, nimeni n-o putea vedea. Dar ea nu s-a supărat, s-a așezat la loc și a continuat să privească înainte. Și visa...

Ups.

Iar am dat-o în bară! Frate, e a nu știu câta oară când spun ceva greșit, m-am săturat, aș vrea și eu măcar odată să nu mă mai emoționez atât de tare încât să greșesc ce spun și să mă tot bâlbâi. Nu pot niciodată să spun o frază întreagă fără să-mi scape vre-un "ptiu" sau "ups" și să iau totul de la capăt. Mda, am găsit o soluție nu prea bună, de fapt, este absolut înjositoare și dăunătoare. Dacă mă îndop cu alcool, încep să mă smt mai bine și deodată capăt multă încredere în mine și pot să spun o frază și încă una și tot așa fără să mă opresc sau să repet vre-un cuvânt pe care-l greșesc. Daa, chiar e o senzație faină când pot să fac asta, dar mă deranjează în același timp că nu sunt eu când vorbesc. Lumea spune că e o chestie absolut prostească dacă eu îmi fac griji când mă bâlbâi, e ceva normal. Da așa este, e normal, dar nu în fiecare minut al zilei. Oficial am înnebunit!

Inspired by...

De când muzica a avut o influență mai mare asuprea mea, viața mea s-a schimbat complet. Am ajuns atât de obsedată încât nu pot sta nici câteva minute fără să nu ascult muzică sau să fredonez ce-mi trece prin cap. Tot ce mi se întâmplă, bun sau rău, trebuie să fie acompaniat de muzică dacă nu în aer liber, atunci în gând. De când am început să iau parte la repetițiile unora sau pur și simplu să-i ascult cântând la un instrument mă binedispune. Cu toată obsesia mea pentru instrumente, am început să le ascult povestea vieții și să înțeleg pe fiecare în parte, atâtea cât am avut la dispoziție. Muzica a devenit parte din viața mea și fără ea, nu cred că aș mai avea atâta energie și dorință de viață. Da știu, a sunat foaaarte poetic, dar nu, nu vroiam să ajung în stadiul acela. Adică pun pariu că toată lumea e înnebunită după muzică, oricare gen ar fi acela. Mă enerveză toată harababura asta violentă despre genurile de muzică. Frate, dacă ești minimalist și asculți tehno, club și toate cele, ascultă-le, nimeni nu îți cere să asculți rock sau știu eu ce alte genuri, dacă ești hip-hop-er, vezi-ți de moda ta și nu-ți bate capul degeaba cu ce acultă alții. Fiecare om percepe muzica într-un anumit fel, poate unii când ascultă muzică vor doar să simtă adrenalina aceea și senzația de dans, alții preferă să fie motivați de genul pe care îl ascultă și tot așa.

Never stop dreaming.

De câte ori te afli într-o situație dificilă, de fiecare dată când pare că totul nu are sfârșit, când toate încercările tale sunt zadarnice și când ai impresia că eforul tău a servit la nimic, gândește-te de două ori înainte să iei o hotărâre în privința viitoarelor acțiuni. Niciodată să nu spui niciodată. Ai încredere în tine, nu te lăsa influențat prea tare de spusele unora, gândește pozitiv, afirmă-te, nu lpăsa șansele să treacă pe lângă tine, profită de ele în fiecare minut și mai ales, fă ceea ce îți place și te pune într=o dispoziție fenomenală. Nu uita, visează! Dacă nu am fi noi, cei care speră și vor să realizeze ceva în viață cu sau fără o șansă sigură 100%, realiștii și pesimiște ar face viața un calvar. Orice chestie care pare ireală este un pas spre realizare. Orice realizare este un pas spre fericire. Orice fericire este un pas spre viitor. Orice viitor poate fi înconjurat de lumină. Visează! Respiră! Zâmbește! Râde! Fii vesel ! Think positive! Comunică! Sari! Dorește-ți! Profită!
"Există cel puțin un colț al acestei univers pe care-l poți, cu siguranță, face mai bun, Acel colț ești TU" - Aldous Huxley

No mercy.

NU am nevoie de fond de ten pentru a arăta ca nu știu ce vedetă din reviste sau pentru a părea perfectă. NU am nevoie de ruj să dea volum buzelor, îmi accept buzele așa cum sunt. NU am nevoie de haine de firmă pe care nici nu mi le pot permite decât dacă fur cardul tatei, hainele comode sunt cele mai bune. NU am nevoie de prieteni falși numai ca să mă dau mare că multă lume mă cunoaște, câțiva, dar foarte buni îmi sunt de ajuns. NU am nevoie de oameni care nu mă acceptă așa cum sunt. NU am nevoie de fițe și de fițoși în viața mea. NU am nevoie de persoane lăudăroase în preajma mea, sunt modestă, îmi plac modeștii. NU am nevoie de minciuni, sunt sinceră, spun ce am pe suflet. NU suport răutatea, violența e pentru proști. NU sunt răutăcioasă, am și eu defecte ca toți ceilalți. NU sunt ceea ce par, sunt eu. NU mă iubesc pe mine, sunt altruistă. NU am timp pentru alții, prefer să-i ignor. NU sunt perfectă, nimeni nu e. NU am spus că nu am defecte, mi le accept așa cum sunt. NU incerc să-mi îndrept defectele, așa sunt eu. MĂ subapreciez, nu mă suport. AM tendința de a uita ușor lucruri, sunt mai mult decît uitucă, sunt nepăsătoare. NU știu de ce am scris asta. AM simțit nevoia. AM pitici pe creier, sunt nebună. ÎMI iubesc prietenii, țin mult la ei. NU neg faptul că sunt câteodată invidioasă, nu geloasă. URĂSC cuvântul târfă, e golănesc. IUBESC cuvântul afecțiune, îmi place afecțiunea, vreau afecțiune! NU am nevoie de cafea, devin hiperactivă când o beau, dar îmi place. NU suport semințele, mi se par nasoale. ÎMI place să scriu cu diacritice, mă face să mă simt matură. NU îmi place să mă simt matură, am senzația că îmbătrânesc. ÎMI place să râd, deseori îmi ascund adevăratele gânduri. NU-mi place corpul meu, vreau o schimbare. NU am de gând să mă sinucid, îmi place viața mea imperfectă. NU visez la perfecțiune, mi se pare o ipocrizie. SUNT ipocrită, dar numai atunci când e nevoie. NU profit de lumea din jurul meu, ei profită de mine. NU mă deranjează spusele răutăcioase ale unora, probabil au dreptate. NU mă supăr din prostii, mă afectează acțiunile persoanelor care spun una și fac alta. AM tâmpit, nu recomand nimanui să citească asta, e bullshit.

Held.

Ai observat cum lumea se joacă cu tine, cu gândirea ta, emoțiile tale, atitudinea, personalitatea, cum toate iau forma altcuiva? Unde e orginalitatea? Pe de o parte e bine că influnețele unora îți pot afecta pozitiv modul de a fi, dar pe de altă parte, toată influența asta poate avea și o parte negativă, care de multe ori e mai puternică decât cea pozitivă. Așa e toată lumea la început doar că, din păcate, tinerețea suferă din cauza neghiobiei celor mari. Mai nou, adolescenții sunt cei care îi influențează pe cei mici. Dacă înainte, copiii îi admirau și încercau în secret să le adopte stilul, acum este la modă să fie ca "rebelii". Și cu ce se ocupă acești rebeli plini de energie și poftă să descopere farmecul vietii? Păi, în primul rând, le place să-și petreacă majoritatea timpului cu colegi, prieteni, toată turma de oameni pe care îi cunoaște. Îi place să socializeze și să cunoască cât mai multe persoane. A încercat berea, era bună și acum numai asta bea. A încercat țigara, era la modă și acum face parte din viața cotidiană. Drogul, doar unii, dar e fain, e foarte tare, te face să visezi și să te simți așa biiineeeeee!!!! Mda, uite lucru fain, virginitatea. Mai e necesar să scriu și despre asta? Cumperi o revistă și primul lucru pe care îl vezi e peregraful : Cutare, 12 ani, Bacau "Sunt cu X de 2 zile și ne-am gândit să ne începem viața sexuală. Ieri am făcut-o și și-a dat drumul în mine. E posibil să rămăn însărcinată?". Asta da întrebare retorică. Răspunsul și-l dă singură după câteva săptămâni. Mă rog, asta e și pun pariu că mai târziu va fi și mai rău. Oare de ce?

Well?

Pun pariu că întrebarea asta și-o pune lumea de ani de zile de când au început să existe atracțiile intre sexe. Până la urmă, când se întâmplă, se întâmplă și dacă îndrăgostirea este asemănată cu o perioadă de nebunie, nu e deloc întâmplător. Ceva în adâncul nostru ne face să ne îndrăgostim de o persoană ( poate aparențele sau poate asemănarea dintre hobby-urile noastre etc.) fără să știm exact resorturile după care se întâmplă acest lucru. Se spune că suntem ceea ce iubim, cu alte cuvinte, persoană asupra căreia ne proiectăm sentimentele este o oglinda a noastră personală. Mda, dar răspunsul tot nu l-am găsit, oare de ce? Pentru că nu există o definiție sau vreo explicație logică a ceea ce se întâmplă în corpul nostru. Este pură fantezie și un vulcan de hormoni înotând prin corpul nostru. Mă rog, nu că ar fi ceva interesant, de fapt, subiectul ăsta e chiar depășit având în vedere faptul că toată lumea e atât de pricepută.

Affection?

Îmbrățișările sunt acele acțiuni care deseori ne binedispun, ne fac să ne simțim speciali și sunt întotdeauna binevenite de la persoanele dragi. După părerea mea, îmbrățisările se clasifică în cele amicale, prietenești, de despărțire și cele de dragoste. Cele amicale sunt acele îmbrățișări pe care le dai persoanelor pe care le cunoști, le saluți, dar mai mult de câteva vorbe nu merge. Sunt acele persoane cărora le poți împărtăși o părere, dar în care nu ai mai mult de 50% încredere. Îmbrățișările prietenești sunt mai plăcute și au o semnficicație mai mare mai ales pentru că persoanele pe care le îmbrățișezi sunt acele persoane care te cunosc cel mai bine și în care ai foarte multă încredere. Îți place compania lor, te distrezi cel mai bine cu ei și nu ți-e teamă să le spui ce ai pe suflet. Îmbrățișările de despărțire sunt de două feluri, de adio și de brake-up. Cele de adio se manifestă printr-o îmbrățișare de lungă durată în care cei doi indivizi au parte de clipe nemaiîntâlnite. Emoțiile și sentimentele dunt atât de puternice încât atmosfera devine melancolică și timpul pare că trece foarte rapid, până când persoana care pleacă dispare din raza vizuală. Îmbrățișările brake-up sunt acele ultime îmbrățișări în care cele două persoane își mai pot exprima sentimentele ce le mai poartă unul altuia ( de aici rezultând și sărutările de despărțire ). Îmbrățișările sunt foarte puternice, cei doi se strâng tare în brațe și deseori durează o veșnicie până când cei doi ajung la concluzia că totul s-a terminat. Ultima clasificare și anume îmbrățișările de dragoste sunt cele mai pasionale, emoționale și puternice îmbrățișări pe care le poate da și respectiv, primi cineva. Sunt acele îmbrățișări tandre, romantice și de asemenea excitante de care poate cineva avea parte. Principala manifestație o reprezintă atingerea transformată în mângâiere. Spatele, fiind acea parte a corpului senzibilă la atingerea altor persoane, joacă un rol foarte important în crearea atmosferei de dragoste. Desigur, în majoritatea fimelor romantice puteți observa faptul că îmbrățișarea are loc înainte de momentul propriu-zis.