In a world where you can be anything, be yourself !

Atâtea fițe, atâtea don'șoare cu țâțele cât mai la vedere și cu tone de fond de ten pe față numai ca să pară perfecte...Nimeni nu e perfect! Și nimeni nu va fi vreodată! Dar dacă spui așa ceva acestor moțate, se uită la tine ca la felul 3 și apoi încep să râdă, iar dacă le mai și întrebi de ce râd, se vor uita la tine cu un sictir și-ți vor întoarce spatele. De ce? Pentru că râdeau de prostia lor. Am deschis acest subiect pentru că, fiind înconjurată mai tot timpul de minți de găină, rareori mai văd persoane originale cărora nu le e frică să fie cine sunt cu adevărat. Respect și iubesc acele persoane pentru că așa pot să fiu și eu însămi. Prietenii adevărați nu sunt aceia care se uită în portofelul tău sau cu ce te-ai îmbrăcat azi, ci acele persoane care văd în interiorul tău, te descoperă prin felul tău de a gândi, prin opiniile tale. Dacă vrei să faci o schimbare, o faci pentru că așa simți, nu pentru că așa vrea X sau Y. Te-ai născut un original, să nu sfârșești prin a fi o copie! Valoarea vieții unui om se definește nu prin ceea ce posedă el, ci prin ceea ce îl posedă pe el.

Confusion.

La început am zis că am terminat-o, că de acum înainte va fi mai bine, dar totul devine din ce în ce mai rău. Atâtea întrebări, atâtea griji, atâta stres pentru ce? Pentru ce să te tot implici când tot ceea ce rezultă este doar o amintire în plus? De ce nu poate fi asta ceva normal, de ce trebuie să fie altfel? Și deși tânjesc după normal, îmi place la nebunie anormalul. M-am obișnuit cu asta cu toate că mă roade pe interior tot timpul. Mai este ceva acolo sau s-a evaporat demult? Nu scriu despre sinucidere, în niciun caz, vorbesc despre o senzație ciudată care m-a copleșit în ultimele zile. O ușoară stare de melancolie combinată cu stres. E mai rău decât dacă ai cumbina bere cu whiskey sau orice alte băuturi alcoolice. M-a cuprins o stare de dor nebunească, nu mă mai simt comod lângă prietenii mei, nu mă mai simt bine în pielea mea. Am ajuns să fiu o falsă pe lângă ceilalți. Dar nu știu de ce, pentru ce m-aș schimba eu? Poate e doar o perioadă mai stranie, cum obișnuia să-mi mai spună cineva. Sper să fie așa, nu vreau să mă schimb dramatic, nu vreau să mp schimb deloc. Vreau să fiu eu întotdeauna...

Broken wings.

Am observat cum uşor uşor am căzut într-un abis de unde m-am putut ridica cu greu. Acum un minut zburam deasupra norilor, iar cât ai clipi, aripile au dispărut și am căzut în gol timp de multe zile. Apoi m-am ridicat, mi-am revenit și am încercat să zbor. Am zburat, nu mult, iar apoi am căzut din nou. Vicisitudinile adolescenșei sunt întâlnite pretutindeni. Toți avem câte o schimbare bruscă de perosnalitate, toți ne confruntăm cu întrebări noi care acum câteva minute nici nu ne treceau prin cap, dar totul face parte din mărețul plan a lui Dumnezeu și anume cel de a ne deschide ochii. Dacă ar fi să analizăm situațiile, suntem cu toții niște îngeri căzuți. Dar după ce cădem obișnuim să negăm ce am fost cândva ba chiar uităm acest lucru. Dar întotdeauna există cineva acolo care încă ne vede ca pe niște îngeri, încă vede aripile noastre și încă crede că noi puteam zbura mai departe. Aceștia sunt adevărații prieteni care țin la tine. Aici, eu îi mulțumesc foarte mult celui ce mi-a văzut aripile și m-a ajutat să le folosesc iarăși. Acum am reușit să zbor, cu chiu cu vai. Mă simt bine, sunt din nou ce am fost odată, eu. Sunt eu, sunt un înger.

Burst into laughter.

O porție bună de râs, cu asta am să încep. Adică, de ce nu? Oricum râd toată ziua bună ziua, de ce nu și acum, în timp ce scriu rândurile astea? Dar asta fac, mănânc o portocală și râd. Râd de faptul că am primit flori, pentru prima dată în viața mea de ziua femeii, râd pentru că mi-am dat seama cât de mult înseamnă prietenii pentru mine și râd pentru că am fost acoperită cu frișcă în mare parte a zilei. Da, e într-adevăr amuzant. Mai ales când găsești pe un tort imaginea a 5 băieți fără tricou, arătând foarte „hot” și făcând cu ochiul. Să salivezi sau nu? Salivezi. Iar dacă nu o faci, să sugi o ceapă. Și iar încep să râd când îmi amintesc moaca colegelor când au văzut imaginea. Totodată râd de cât de rebelă e lumea dolescentină în ziua de azi și cât de bine se distrează ea, indiferent de ce muzică ascultă și cum se îmbracă. Nu e super? Ba da, e minunat! Râd pentru că certurile între prieteni n-ai nicio noimă. Râd pentru că îmi pare rău dacă am supărat pe cineva vreo dată. Răd pentru că pot şi am să pot întotdeauna şi plâng pentru că râd. În momentul acesta, mi-e dor de toată lumea. Vreau doar să îmbrăţişez, da, astăzi am să îmbrăţişez multă lume...