Habar nu am de ce am pus titlul acela, probabil pentru că m-am inspirat dintr-o melodie, da, așa fac tot timpul. Eh, ce m-aș face eu fără muzică? Aș încerca să mă urc pe pereți dar momentan pe fruntea mea nu scrie matrix, de fapt, nu scrie nimic și sper că fruntea mea nu va fi scrisă niciodată. Nu știu de ce m-a atras așa mult subiectul ăsta, probabil simpla nevoie de a-mi scrie gândurile într-un mod ceva mai patetic : postatul, visul oricărui blogger. Nu că eu aș fi unul... Anyway, ideea este că de la o vreme sunt foarte atentă la felul în care trece timpul, la cum trecem noi prin el, ca să fiu mai exactă și din asta face parte, în același timp, destinul. Destinul care face ca toate întâmplările să-și urmeze cursurile cu un scop. Dacă la început eram atât de încăpățânată să nu recunosc asta, acum sunt obsedată de el, de destin. Nu vi s-a mai întâmplat să vă întrebați "De ce mi se întâmplă asta acum?" sau "De ce a intervenit asta exact când făceam ceva important?" sau " Vai ce bine că a apărut cutare în momentul potrivit!". Da știu, pare penibil, sau poate nu, dar mereu stau și mă întreb "Chiar trebuia să se întâmple asta? De ce acum și nu mai devreme, de ce azi și nu mâine, de ce el și nu altul?". Mă rog, mii se întrebări care nu-mi dau pace și m-am cam săturat. Nu că aș putea face ceva împotrivă, dar să stai și să gândești despre ceva care nu are logică nu prea ajută. Mie îmi dă dureri de cap, durerile de cap mă obosesc, oboseala la rândul ei mă obosește și mai tare, iar în cele din urmă, devin pesimistă. Bine, doar în anumite cazuri. Și de asemenea, întrebarea care mă vânează peste tot ar fi "De ce eu?"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu