Confusion.

La început am zis că am terminat-o, că de acum înainte va fi mai bine, dar totul devine din ce în ce mai rău. Atâtea întrebări, atâtea griji, atâta stres pentru ce? Pentru ce să te tot implici când tot ceea ce rezultă este doar o amintire în plus? De ce nu poate fi asta ceva normal, de ce trebuie să fie altfel? Și deși tânjesc după normal, îmi place la nebunie anormalul. M-am obișnuit cu asta cu toate că mă roade pe interior tot timpul. Mai este ceva acolo sau s-a evaporat demult? Nu scriu despre sinucidere, în niciun caz, vorbesc despre o senzație ciudată care m-a copleșit în ultimele zile. O ușoară stare de melancolie combinată cu stres. E mai rău decât dacă ai cumbina bere cu whiskey sau orice alte băuturi alcoolice. M-a cuprins o stare de dor nebunească, nu mă mai simt comod lângă prietenii mei, nu mă mai simt bine în pielea mea. Am ajuns să fiu o falsă pe lângă ceilalți. Dar nu știu de ce, pentru ce m-aș schimba eu? Poate e doar o perioadă mai stranie, cum obișnuia să-mi mai spună cineva. Sper să fie așa, nu vreau să mă schimb dramatic, nu vreau să mp schimb deloc. Vreau să fiu eu întotdeauna...