Am observat cum uşor uşor am căzut într-un abis de unde m-am putut ridica cu greu. Acum un minut zburam deasupra norilor, iar cât ai clipi, aripile au dispărut și am căzut în gol timp de multe zile. Apoi m-am ridicat, mi-am revenit și am încercat să zbor. Am zburat, nu mult, iar apoi am căzut din nou. Vicisitudinile adolescenșei sunt întâlnite pretutindeni. Toți avem câte o schimbare bruscă de perosnalitate, toți ne confruntăm cu întrebări noi care acum câteva minute nici nu ne treceau prin cap, dar totul face parte din mărețul plan a lui Dumnezeu și anume cel de a ne deschide ochii. Dacă ar fi să analizăm situațiile, suntem cu toții niște îngeri căzuți. Dar după ce cădem obișnuim să negăm ce am fost cândva ba chiar uităm acest lucru. Dar întotdeauna există cineva acolo care încă ne vede ca pe niște îngeri, încă vede aripile noastre și încă crede că noi puteam zbura mai departe. Aceștia sunt adevărații prieteni care țin la tine. Aici, eu îi mulțumesc foarte mult celui ce mi-a văzut aripile și m-a ajutat să le folosesc iarăși. Acum am reușit să zbor, cu chiu cu vai. Mă simt bine, sunt din nou ce am fost odată, eu. Sunt eu, sunt un înger.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu